
11 maggio 2023
307.293
mp. Suprafață totala
400.000
de tone capacitate de producţie
120.000
de tone de bare de oțel vândute anual
120
de angajați
Viziunea noastră este de a realiza un flux de producție care să fie din ce în ce mai flexibil și integrat în dinamica mediului. Pentru a ne îndeplini obiectivele de mediu, suntem dedicați dezvoltării durabile a unității noastre de producție din Călărași.
Investițțile aprobate până în prezent, ne vor permite în viitorul apropiat să reducem consumul de energie cu 40% comparativ cu vechile instalații din anii ‘70/80. Investițile viitoare vor continua să urmărească eficientizarea energetică și implementarea surselor de energie regenerabilă, transformând compania într-o unitate de producție a oțelului pietenoasă cu mediul.
Depunem un efort continuu pentru a ne alinia la standardele internaționale privind sustenabilitatea, în același timp, urmând cererea dinamică a pieței și implementăm tehnologii care fac posibil acest obiectiv.
Misiunea Donalam este de a produce și comercializa profile de oțel laminate la cald de calitate, contribuind, pe parcursul acestui proces, la construirea unui viitor sustenabil, bazat pe respectul față de mediu, clienţi şi angajaţi.
Vectorii de performanță care ne diferențiază în industria siderurgică sunt calitatea produselor, serviciile flexibile şi stabilitatea pe termen lung.
De-a lungul timpului ne-am optimizat constant procesele de producţie și produsul finit prin investiţii în echipamente de ultimă generaţie de tratare şi finisare a oţelului. Acest lucru ne permite să oferim produse metalurgice cu calităţi speciale, adaptate cerinţelor clienţilor.
Compania noastră este orientată către nevoile clientului, de aceea punem un accent deosebit pe flexibilitatea serviciilor, definită prin personalizarea comenzilor, respectând specificațiile tehnice și termenul de livrare, dar și asistență promptă și eficientă. Acest lucru ne-a ajutat să câştigăm încrederea clienților şi să dezvoltăm relaţii de încredere, pe termen lung.
Compania Donalam a fost înființată în 2006 de către AFV Beltrame Group cu intenția de a demara operațiuni siderurgice în România. Un an mai târziu, în 2007, am achiziționat un laminor pe platforma fostului combinat siderurgic Siderca din Călărași. Producţia a început în 2008, făcându-se investiţii totale de peste 54 milioane euro în achiziţia, modernizarea şi retehnologizarea liniei de producţie
În anii următori, am realizat noi investiții, care au vizat extinderea și îmbunătățirea liniilor de producție, pentru a putea dezvolta produse adaptate specificațiilor tehnice ale clienților. Investițiile permanente, în valoare totală de peste 80 de milioane de euro, au condus la creșterea productivității cu 35% în perioada 2014 – 2015.
Urmărind să aducem valoare adăugată, începând cu anul 2016, Donalam şi-a schimbat strategia de poziţionare în piaţă, transformandu-se din producator al unei mărfi într-o companie orientată către comenzi personalizate. A fost adoptat un nou concept de business, de a produce materia primă în Germania, apoi laminarea şi finisarea în România, cu scopul de a optimiza producția și de a conduce compania către un nou standard din punct de vedere al calității produselor și serviciilor.
Suntem specializați în producția barelor/profilelor de oţel aliat de mari dimensiuni (diametrul de peste 80 mm), prin procesul de laminare la cald. Datorită echipamentelor de tratare și finisare de ultimă generație de care dispunem, oferim clienţilor posibilitatea personalizării comenzilor din punct de vedere al specificațiilor tehnice.
Produsele Donalam sunt utilizate în diverse sectoare industriale, printre care:
Pe termen lung, obiectivul este de a ne extinde constant oferta de produse pentru a viza noi nişe de activitate.
Cea mai mare parte a producției (aproximativ 85 - 90%) se îndreaptă către export, Donalam fiind unul cei mai importanţi exportatori din judeţul Călăraṣi.
Locația strategică a fabricii, în imediata vecinătate a Dunării și a Mării Negre, facilitează transportul materiilor prime primite din Germania și exportul produselor finite, acestea ajungând în cea mai mare parte a Europei.
Totodată, pe segmentul oil&gas abordăm şi pieţele mai îndepărtate, precum Singapore, Japonia, China sau India.
Capacitatea industriei de a exista şi a produce fără a epuiza resursele naturale este fundamentală pentru viitorul planetei noastre. Inițiativa Pactului Verde European a stabilit obiective ambiţioase privind reducerea impactului asupra mediului, cu scopul de a face Europa neutră din punct de vedere climatic. Pentru Donalam, responsabilitatea faţă de mediul înconjurător şi dezvoltarea durabilă sunt valori de bază. Laminorul din cadrul fabricii este dotat cu tehnologie modernă, ceea ce ne permite să reducem cu până la 40% emisiile de dioxid carbon asociate producției.
De asemenea, investiţiile viitoare sunt orientate către reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și asigurarea unei producții cu o amprentă de carbon minimă. Un alt obiectiv urmărit este de a crea premisele unei economii circulare la nivelul companiei, însemnând să aplicăm un model de producție și consum care implică reutilizarea și reciclarea materialelor, pentru o reducere la minimum a deșeurilor.
Download Sustainability Report
Performanţele Donalam sunt posibile datorită membrilor echipei, fiecare dintre aceştia contribuind la succesul organizației prin munca şi implicarea sa. De aceea, siguranţa şi sănătatea angajaților noștri reprezintă o prioritate absolută.
Activitatea în cadrul unităţii de producție respectă cu stricteţe normele europene de securitate și sănătate ocupaţională, pentru a limita riscul producerii accidentelor şi a asigura un mediu de lucru cât mai sigur posibil. Cultura organizațională la nivelul grupului este bazată pe o comunicare eficientă și constantă cu angajații și pe instruirea adecvată a acestora prin programe de calificare și perfecționare desfășurate cu regularitate.
Am generat un impact pozitiv în cadrul societăţii prin crearea de noi locuri de muncă, Donalam fiind unul dintre cei mai mari angajatori din judeţul Călăraşi;
Am dezvoltat parteneriate de succes cu companii de top, precum Voestalpine (Austria) și GMH (Germania), care ne susţin în consolidarea businessului;
Am reuşit să ne menţinem relevanţi şi performanţi pe o piaţă extrem de competitivă;
Suntem o companie inovatoare în sectorul siderurgic, investind în tehnologii moderne, prietenoase cu mediul, pentru a produce o amprentă de carbon minimă.